Victor Ponta a pierdut procesul cu Lucian Isar. Declarația pentru care trebuie să plătească 10.000 de lei

Victor Ponta a pierdut procesul cu Lucian Isar. Declarația pentru care trebuie să plătească 10.000 de lei
Publicat: 12/10/2017, 18:58
Actualizat: 12/10/2017, 21:10

Admite apelul declarat de Ponta Victor. Schimbă, în parte, sentința civilă apelată în sensul că stabilește cuantumul daunelor morale la 10.000 lei, se arată în decizia definitivă a Tribunalului București.

Prima instanța, Judecătoria Sectorului 2, a decis, în aprilie 2017, ca Victor Ponta să plătească 20.000 lei, suma fiind redusă de Tribunal.

În februarie 2016, fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri Lucian Isar declara agenției MEDIAFAX că fostul premier Victor Ponta va „trebui să apară în fața instanței”, deoarece îl va acționa în justiție, remarcând faptul că „oricum” fostul șef al Executivului „are deja experiență cu instanțele”.

„Am vorbit în spațiul public, de mai multe ori, despre cazuri dureroase pentru domnia sa, OMV, Roșia Montană, Rompetrol și altele. Probabil că se simte exclus din dezbaterea publică, iar prezența mea la DNA, în calitate de martor, la o plângere pe care am formulat-o, i-a oferit pretextul de a mai arunca niște mizerii în spațiul media. Sau a reacționat, preventiv, panicat. Nu știu și nici nu mă interesează resorturile minciunilor sale. Îl anunț pe tânărul calomniator că va trebui să apară în fața instanței, deoarece îl voi acționa în justiție. Oricum are deja experiență cu instanțele. Un drum în plus sau în minus la tribunal nici nu va conta pentru domnia sa”, declarat pentru MEDIAFAX fostul ministru delegat Lucian Isar, care a fost membru al Cabinetului Ponta.

Isar a introdus acțiunea în instanță după ce fostul premier Victor Ponta a afirmat că fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri Lucian Isar ar fi cerut avantaje personale de la un mare investitor american, potrivit informațiilor pe care le-ar fi primit de la instituțiile specializate ale statului pe când conducea Executivul.

”Nu cunosc în mod evident motivele chemării de azi la DNA,pot însă să spun că în aproape 4 ani de prim ministru a fost o singură ocazie în care am primit direct informare de la instituțiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupție din partea unui ministru – Lucian Isar (care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american în schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important în România)! Atunci i-am spus imediat și lui Crin Antonescu de situație și a înțeles – în cateva ore l-am înlocuit pe Isar cu Mihai Voicu / probabil că cei care m-au informat pe mine au sesizat și DNA. Din păcate există și astfel de oameni”, a scris la acea vreme fostul premier pe Facebook.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Ciclonul Pauline lovește România cu forța unui uragan. Vânturi turbate, ninsori abundente 
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Codruța Sanfira, aniversare de vis la Abu Dhabi! Artista a împlinit 29 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?